Antena 3 CNN High Tech Specialiştii din sfera finanţării afacerilor completează lista vorbitorilor la How to Web 2011

Specialiştii din sfera finanţării afacerilor completează lista vorbitorilor la How to Web 2011

3 minute de citit Publicat la 12:37 28 Oct 2011 Modificat la 12:37 28 Oct 2011
Specialiştii din sfera finanţării afacerilor completează lista vorbitorilor la How to Web 2011
Lista de profesionişti de top din domeniul tehnologiei web care participă anul acesta la How to Web este completată de specialişti în sfera investiţiilor, a finanţării afacerilor si de reprezentanţi ai celor mai importante programe de susţinere a startup-urilor web din Europa. La ediţia din acest an a conferinţei vor participa 750 de persoane din Europa de Est interesate de toate aspectele pe care le implică dezvoltarea unei afaceri web. Conferinţa se va desfăşura între 9 şi 10 noiembrie la Bucureşti.
 
Cea de-a doua zi a conferintei va fi deschisă de discursul lui Carlos Espinal, Partener la Seedcamp, cel mai popular program de investiții și suport pentru antreprenorii web din Europa. Eoghan Jennings este unul dintre specialiştii în antreprenoriat care este implicat în foarte multe programe care susţin startup-urile la nivel de mentorat sau investiţii, precum StartupBootcamp sau Bandwidth Ventures. Un alt nume important, care susţine şi investeşte în programele de antreprenoriat specializate pe domeniul web este Mikko Jarvenpää (Chief Markering Geek, HackFwd). Compania HackFwd investeşte în talentele din Europa, ajutându-i pe programatori să pună bazele afacerilor proprii. Alţi reprezentanţi ai programelor de susţinere a startup-urilor care vor susţine prezentări în conferinţă sunt Chris Kowalczyk, co-fondator al Gamma Rebels şi Jon Bradford, managing director al Sprinboard şi iniţiator al ignite100.

Mikko Järvenpää, Chief Marketing Geek HackFwd: „Sunt încântat să particip la How to Web. Scena startup-urilor din Europa de Est e într-o creștere vertiginoasă și HackFwd e foarte interesat să susțină cei mai buni programatori din Romania și din regiune. După ce am lucrat cu piețele emergente din Europa de Est în cadrul Google acum câţiva ani, sunt foarte încântat să am o relație de prima mână cu startup-urile de astăzi.”

Pentru că investiţiile reprezintă o componentă esenţială a unei afaceri, programul conferinței include discursuri si panel-uri pe această temă, la care vor participa Sitar Teli (Manager de Investiţii Doughty Hanson Technology Ventures) şi Michael Jackson (Angel Investor), antreprenor american transformat în investitor, care momentan lucrează cu afacerile din Europa. El este implicat în diverse programe de susținere a antreprenoriatului web, precum Seedcamp şi StartupBootcamp.

În cadrul unui panel special pe teme financiare, unde se vor avea în vedere toate elementele pozitive, dar şi problemele de care care se poate lovi o companie, vor lua cuvântul mai mulţi vorbitori specializaţi in acest domeniu. Printre aceştia se numără Christian Leybold, General Partner la eVenture Capital Partners, Dan Lupu (Intel Capital), director în cadrul organizației de investiții globale a companiei Intel, care realizează investiţii de capital în start-up-urile de tehnologie şi Mihai Sfințescu (3TS Capital Partners), partener într-una dintre cele mai importante companii de private equity și venture capital din Europa Centrală şi de Est.

La ediția din acest an a How to Web, Marius Ghenea, business angel și antreprenor în serie, alături de Marcin Grodzicki (LinkFindr.com) vor susține workshop-uri pe teme de business.  Marius Ghenea a fost unul dintre investitorii participanti la emisiunea Arena Leilor, formatul romanesc al "Dragon's Den", fiind totodată mentor și susținător în cadrul proiectului School for Startups România. Marcin Grodzicki este unul dintre fondatorii LinkFindr, un software menit să ajute utilizatorii rețelelor sociale să evalueze şi totodată să păstreze legătura cu prietenii din canalele digitale diferite.

How to Web 2011 oferă antreprenorilor web din Europa de Est posibilitatea de a lua parte la un eveniment în care cei mai buni profesionişti din domeniu le vor pune la dispoziţie toate informaţiile, cunoştinţele şi contactele de care au nevoie pentru a-şi putea dezvolta afacerea web la nivel internaţional sau global. Pe lângă acestea, se vor prezenta modele est-europene de succes, tendinţe globale din sfera de activitate şi noi aplicaţii şi tehnologii web sau mobile.


×
Etichete: Antena 3
x close