Cererea pentru noua tabletă iPad este mai mică decât cea de la primele două versiuni, conform Financial Times. Preţul aparatului este deja în scădere, la doar prima săptămână de la intrarea neoficială pe piaţă.
Vânzătorii iPad din Beijing şi Shanghai au anunţat deja că au fost nevoiţi să reducă preţurile cu circa 30%, în ultima săptămână, din cauza cererii mici.
"Piaţa este saturată", a arătat un vânzător dintr-un mall specializat în aparatură electronică.
Pe 16 martie, Apple a lansat iPad în zece ţări, dar nu a anunţat încă o dată oficială pentru China. Totuşi, aşa cum se întâmplă de obicei, iPad a apărut în magazinele din China la mai puţin de o zi după ce a intrat în vânzare în Statele Unite, aparatele fiind aduse din America şi Hong Kong.