Grupul care se ocupă de verificarea concurenţei loiale şi corecte în Coreea de Sud a anunţat că a demarat o anchetă prin care să stabilească dacă Samsung Electronics se foloseşte de poziţia dominantă pe piaţa dispozitivelor wireless pentru a dezavantaja Apple, informează
Associated Press.
În majoritatea proceselor pe care şi le dispută cu Apple în jurul lumii, Samsung se bazează pe brevetele din a treia generaţie de tehnologie wireless (tehnologia 3G) pentru a câştiga în faţa adversarilor din Statele Unite.
Argumentul sud-coreenilor, însă, prin care cer interzicerea vânzării produselor Apple care folosesc tehnologie 3G, a câştigat o singură bătălie, la Seul. Considerată a fi tehnologie esenţială, acuzaţiile că Apple foloseşte 3G fără acordul Samsung nu au fost privite cu ochi buni de tribunalele din Europa.
Companiile ca Samsung, care deţin brevete numite "standard-esenţiale" sunt obligate de regulile pieţei libere să ofere licenţele de utilizare într-un mod corect şi fără discriminare celor care doresc să folosească tehnologia lor. Este o măsură care permite companiilor să adopte tehnologii compatibile şi oferă şansa unor jucători noi să intre pe piaţă.
În replică pentru acuzaţiile Apple, care afirmă că Samsung a copiat elemente importante de la iPhone şi iPad, sud-coreenii au contracarat cu un alt proces acuzând Apple că foloseşte brevetele sale fără permisiune.
Fair Trade Comission a anunţat că va lua în considerare toate deciziile tribunalelor cu privire la folosirea tehnologiei 3G cu sau fără acordul Samsung şi va investiga dacă această companie a oferit licenţele fără discriminare.