Antena 3 CNN High Tech S-a dat start în competiţia pentru domeniul de internet ".asia"

S-a dat start în competiţia pentru domeniul de internet ".asia"

1 minut de citit Publicat la 15:13 21 Feb 2008 Modificat la 15:13 21 Feb 2008
S-a dat start în competiţia pentru domeniul de internet ".asia"
A început ?febra? pentru obţinerea domeniilor cu noul sufix disponibil pe internet, ?.asia?. ?DotAsia? (PunctAsia) este organizaţia care se ocupă de înregistrarea domeniilor şi care se aşteaptă la o cerere uriaşă pentru prima extensie dedicată în exclusivitate regiunii Asia-Pacific. Unii specialişti din această industrie, şi-au manifestat însă îngrijorarea în privinţa proliferării numelor sufixelor pentru domenii. În acelaşi timp, alte persoane sunt de părere că afacerea cumpărării de domenii se transformă într-o formă de protecţie a unor branduri renumite şi nu de promovare a lor.

Organizaţia DotAsia a obţinut în anul 2000 aprobarea oficială pentru a începe lucrul la domeniul .asia. Din octombrie companiile au beneficiat de o perioadă numită ?sunrise? (răsărit) în timpul căreia au avut posibilitatea de a rezerva domenii care să se potrivească cu numele mărcilor lor. Din acest moment, însă, oricine poate înregistra un domeniu, primele domenii care vor conţine extensia .asia fiind aşteptate să apară pe internet în martie 2008.

"Oamenii sunt dispuşi să plătească sume uriaşe de bani pentru un domeniu pe care îl vor vinde ulterior, pentru a obţine un profit de asemenea substanţial, deoarece devine o problemă de protejare a numelui unei mărci" a declarat Thomas Herbert, de la Hostway , o firmă de hosting din Marea Britanie.

În perioada de "sunrise" pentru domeniul ".eu", s-au înregistrat mai mult de 95.000 de conflicte din cauza unor nume de domeniu. Spre exemplu, domeniul www.polo.eu a fost cerut de fabricantul de automobile Volkswagen, casa de modă Ralph Lauren şi producătorul de dulciuri Nestle.

Pentru a limita aceste conflicte, organizaţia DotAsia a pus la punct anumite reguli. Companiile trebuie să fie deja înregistrate în regiunea Asia-Pacific, iar dacă există conflicte de interese, domeniul respectiv va fi oferit la licitaţie celui mai bun ofertant.

Aceste restricţii pot fi şi mai numeroase, pe măsură ce creşte cererea şi apar conflictele, conform lui Thomas Herbert citat de BBC News. Domeniul .asia acoperă 70 de ţări din regiunea Asia-Pacific, din Orientul Mijlociu până în Australia.

60 la sută din populaţia întregii planete locuieşte în acestă regiune, unde se află peste 400 de milioane de utilizatori de internet.

Antena3.ro

×
x close