Lupta din justiţie pe multe miliarde de dolari dintre Apple şi Samsung ar fi fost evitat dacă actualul preşedinte al companiei americane ar fi avut suficientă influenţa în perioada în care Steve Jobs declara "război termonuclear" concurenţilor din Coreea de Sud.
Conform unei surse din interiorul companiei, citată de
Reuters, Tim Cook era mult mai rezervat decât superiorul său de la acea vreme în a ataca Samsung, un furnizor vital de componente pentru Apple.
În momentul în care a început să creadă că Samsung copiază strategia iPhone şi iPad pentru seria Galaxy, Steve Jobs a reacţionat cu mânie, ameninţând cu acţionarea în judecată. Tim Cook s-a temut de un "război deschis" între companii, fiind îngrijorat de stabilitaea furnizării de componente, însă nu se ştie cât de mult şi-a susţinut punctul de vedere.
În mod surprinzător, relaţia dintre companii nu s-a deteriorat foarte mult, în ciuda proceselor în care sunt implicate. Samsung şi Apple au rămas, în continuare, dependente una de alta.
Compania sud-coreeană, unul dintre liderii mondiali în industria memoriilor flash, continuă să producă pentru iPhone, iPad şi alte dispozitive de la Apple, precum şi chip-uri ARM pentru procesoarele acestora.
În cadrul unui interviu din luna decembrie a anului trecut, fostul subaltern al lui Steve Jobs, actualul preşedinte Apple, Tim Cook, s-a distanţat de poziţia adoptată de predecesorul său, spunând că iubeşte concurenţa, aceasta obligă la autodepăşire.