Antena 3 CNN High Tech Parteneriat Microsoft-Fujitsu în domeniul serviciilor "cloud computing"

Parteneriat Microsoft-Fujitsu în domeniul serviciilor "cloud computing"

<1 minut de citit Publicat la 17:49 11 Iul 2010 Modificat la 17:49 11 Iul 2010
Parteneriat Microsoft-Fujitsu în domeniul serviciilor "cloud computing"

Companiile Microsoft şi Fujitsu intenţionează să se alieze în domeniul "cloud computing", sistem informatic care permite stocarea şi accesarea de date pe şi de pe servere centrale de mare capacitate prin intermediul Internetului. Potrivit unor surse citate de Reuters, alianţa va fi anunţată săptămâna viitoare.

În urma parteneriatului, gigantul software american Microsoft va beneficia de centrele de date şi de baza de clienţi ale Fujitsu. Compania niponă va avea acces la Windows Azure, un program al Microsoft care asigură acces prin Internet la softurile Windows păstrate în centrele de date.

Până la finalul actualului an fiscal, care se va încheia în luna martie 2011, Fujitsu vrea să instaleze platforme pentru "cloud computing" la centrele de date pe care le deţine în Marea Britanie, Australia, Singapore, Germania şi SUA.

De asemenea, compania intenţionează să investească 100 de miliarde de yeni (1,13 miliarde de dolari) în afaceri legate de "cloud computing".

Antena3.ro

 

×
Etichete: microsoft
x close