Antena 3 CNN High Tech Oppo Reno 5G, telefonul accesibil cu cea mai rapidă încărcare

Oppo Reno 5G, telefonul accesibil cu cea mai rapidă încărcare

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:30 22 Apr 2021 Modificat la 11:30 22 Apr 2021
o_1f3s9ivp31ct11m3rcvb5m4tmjb.jpg

Este unul dintre cele mai uşoare telefoane din clasa sa. Sistemul principal are patru camere la care se adaugă camera de selfie.

Dincolo de numărătoarea camerelor contează însă tehnologiile şi opţiunile integrate. OPPO continuă să facă bine ceea ce a demonstrat deja la modelele precedente: stabilizare video foarte bună pe filmări, claritate şi culori reuşite în condiţii dificile de lumină.

Aici intră în acţiune funcţii bazate pe inteligenţă artificială şi evident evident trebuie să vorbim despre încărcare, acolo unde compania este specialistă.

"Eu am testat acest telefon, chiar am făcut un vlog. M-a impresionat ansamblul de camere, dar nu numai. Dacă te uiţi la ecran, o să vezi că este foarte luminos. Avem un ecran de 6,43 inch, cu o rezoluţie foarte bună.

Procesorul, din nou, cei de la OPPO nu au făcut rabat la această calitate şi avem un procesor Snapdragon din clasa medie de 765G. Aceste procesoare sunt foarte eficiente energetic şi dacă vorbim de energie avem încărcare rapidă. Cum ar fi să ţi se încarce telefonul de la 1% la 100% în doar 35 de minute? Cred că sună foarte bine", a declarat Laurenţiu Matache, prezentatorul emisiunii 24 IT.

Cu funcţia de încărcare rapidă, în doar 10 minute, bateria telefonului ajunge la 70%.

OPPO Reno 5G, încărcare de la 1 la 100% în doar 35 de minute

"Încărcătorul Super VOOC 2.0 de 65 de waţi. Tot în cutia telefonului puteţi primi şi husa. Faptul că are acea folie pre-aplicată şi husa, îţi dă protecţie şi vorbind de protecţie, telefonul vine cu Gorilla Glass 5. Nu este cea mai nouă Gorilla Glass lansată pe piaţă, dar este un standard care te ajută să nu ai zgârieturi şi îţi dă un plus de rezistenţă atunci când telefonul suferă şocuri.

Vorbeam de ansamblul celor patru camere de pe spate. Avem un 64MP wide, un 8MP ultra-wide şi poţi să faci şi macro. Are acea cameră de macro de 2MP şi acea cameră monochromo depth care te ajută să faci pozele de tip portret, poţi să modific background-ul.

Avem filmări 4K la 30 de cadre pe secundă, iar pentru cei care iubesc pozele pe Instagram, avem o cameră de 32MP wide, capabilă să filmeze 1080p, dar asta nu este tot. Avem foarte multe moduri de fotografiere, avem chiar şi dual-view pentru cei care sunt experţi în fotografie şi ştiu să seteze manual telefonul", a mai explicat Laurenţiu Matache.

OPPO Reno 5G este disponibil deja în România, varianta de bază având un preţ de 2.100 de lei, iar varianta de top costă 2.499 de lei. Poate fi găsit şi la operatorii de telefonie mobilă.

×
Etichete: OPPO Reno 5G
x close