Potrivit comunicatului de presă citat de AFP, compania Apple neagă că incidentele au fost cauzate de supraîncălzirea bateriei. Oficialii companiei susţin că problema constă în ?presiunea externă? exercitată asupra aparatelor.
"Până în momentul de faţă, nu există nicio dovadă care să indice supraîncălzirea bateriilor iPhone 3GS?, au declarat reprezentanţii Apple. Aceştia susţin că numărul de cazuri pe care le au în vizor este mai mic de zece.
Incidentele în care au fost implicate aparate Apple s-au ţinut lanţ în ultima perioadă. Cel mai recent caz este cel al unui francez care a fost uşor rănit, după ce i-a explodat iPhone-ul în mână.
Un incident asemănător a avut loc şi în luna martie. Compania Apple a fost chemată în instanţă, în SUA, de către mama unui băiat de 15 ani, după ce un iPod Touch de 16 GB a exlpodat în buzunarul pantalonilor fiului său şi i-a ars piciorul.
Reprezentanţii companiei Apple au încercat să cumpere tăcerea unui bărbat, după ce iPod-ul fetiţei lui de 11 ani a explodat. Ken Stanborough, în vârstă de 47 de ani, susţine că aparatul s-a supraîncălzit şi a explodat.
Potrivit reprezentanţilor Apple, exploziile aparatelor nu sunt decât "accidente izolate". Aceştia dau asigurări că nu poate fi vorba despre "o problema generală".
Antena3.ro