Ochelarii computerizaţi ai Google mai au multe luni până la lansare, dar sunt deja contestaţi în diverse medii din Statele Unite, scrie CNBC.
Dispozitivul numit Google Glass permite utilizatorilor să acceseze Internetul, să facă fotografii şi să filmeze. Ochelarii au fost interzişi deja, preventiv, într-un bar din Seattle, iar în multe cazinouri din Las Vegas nu vor fi bineveniţi.
"
Este numai începutul. Google Glass vor provoca o adevărată luptă", a declarat Timothy Toohey, avocat specializat în probleme de protejarea vieţii private.
Google Glass, ochelari care au ataşat un mic computer, vor putea să surprindă orice fel de moment. "
Vom putea fi în acelaşi timp paparazzi şi ţinte ale paparazzi", a declarat Karen L. Stevenson, avocat la firma Buchalter Nemer în Los Angeles.
Google a precizat că ochelarii sunt un proiect în lucru, versiunile test fiind trimise către 2.000 de dezvoltatori de aplicaţii. Alte 8.000 de persoane selectate de Google vor primi în curând câte o pereche, mai scrie CNBC.