Într-o postare pe blog, Google a legat schimbarea de politica pe care a instituit-o în 2011, când a decis să ofere suport pentru utlimele două versiuni de browser apărute. Astfel, după lansarea Internet Explorer 10, acesta şi IE 9 vor fi singurele versiuni suportate de aplicaţiile Google, niciunul dintre ele nefiind instalabil pe Windows XP.
Utilizatorii de Windows XP vor fi cei mai afectaţi de schimbare. Practic, Google oferă alternativa schimbării browserului cu Mozilla Firefox sau Chrome, sau înlocuirea sistemului de operare. Astfel, şcolile, companiile sau chiar guvernele care folosesc aplicaţiile Google şi au neveoie de XP pentru aplicaţiile interne sunt obligate să aleagă.
Windows XP există pe piaţă de peste zece ani şi deţine 42% din piaţa globală a sistemelor de operare, deşi succesorul său, Windows 7, l-a depăşit ca rată de utilizare în luna august. Totuşi, Internet Explorer 8 rămâne cel mai utilizat browser de la Windows.
Google susţine că mutarea aceasta este făcută pentru a ţine pasul cu dezvoltarea browserelor, iar Chrome ar putea avea de câştigat din aceasta, însă, cel mai probabil, principalul beneficiar va fi Microsoft, care ar putea să vadă o creştere a vânzărilor pentru Windows 7.