Coordonatorii proiectului nu sunt încă siguri de recenta descoperire, dar sunt unanim de părere că materialul găsit este gheaţă acoperită de doar câţiva centimetri de pământ. Potenţiala descoperire a fost făcută după ce a fost studiată o fotografie preluată de pe terenul pe care a aterizat naveta. În imagine se poate observa unul dintre cele trei picioare ale navetei sprijinit pe o bucată de pământ, iar în imediata apropiere a acestuia se poate remarca o zonă acoperită de ceea ce pare a fi gheaţă.
IMAGINI TRANSMISE DE NAVETA PHOENIX
Naveta este cu un braţ robotic ce va fi utilizat pentru a săpa în solul marţian şi va preleva probe care vor fi supuse testării în micul laborator de la bord. Naveta a fost trimisă într-o zonă situată în nordul planetei Marte în speranţa că va găsi apă îngheţată, dar la ce adâncimea la care ar fi putut fi descoperită era încă o dilemă la momentul începerii misiunii.
Antena3.ro