NASA
a amânat duminică lansarea navetei spaţiale Atlantis din
cauza unor defecţiuni la captorii rezervoarelor exterioare.
Deocamdată nu se ştie când va încerca din nou NASA să
trimită Atlantis spre Staţia Spaţială Internaţională. „Ar fi
o speculaţie din partea mea în acest moment să încerc
să ghicesc ce vom face în continuare, însă avem opţiuni
multiple”, a afirmat coordonatorul lansării, Doug Lyons.
Problema
a apărut chiar înainte de primele ore ale dimineţii, când
echipa de lansare a început să alimenteze rezervoarele
exterioare pentru decolare. Misiunea celor şapte membri ai
echipajului navetei este de a transporta şi monta laboratorul
Columbus pe Staţia Spaţială Internaţională. Laboratorul Columbus
este rezultatul a 25 de ani de muncă. Doi astronauţi europeni vor
călători la bordul acestuia, francezul Leopold Eyharts şi germanul
Hans Schlegel.
Rompres