Lansarea, programată să înceapă la 17 iunie la ora 20.00 GMT, a fost la un pas de a fi compromisă de colapsul serverelor, supraîncărcate de numărul mare de vizitatori care doreau să vadă dacă browserul poate fi descărcat.
Mozilla a nunţat că, în punctele de vârf, serverele au înregistrat chiar şi 9000 de descărcări pe minut. Astfel că în numai cinci ore, Firefox 3 fusese descărcat de mai mult de 1,6 milioane de utilizatori, record stabilit de versiunea anterioară, în octombrie 2006.
În total, Firefox 3 a fost descărcat de 8,3 milioane de utilizatori în cele 24 de ore contorizate. Jurnalele de pe servere au fost înmânate specialiştilor de la laboratoarele Open Source din cadrul Universităţii de Stat din Oregon, pentru a se asigura că descărcările neterminate sau cele duplicat nu sunt contorizate. Procesul de verificare va dura aproximativ o săptămână, potrivit BBC.
Interesul utilizatorilor pentru Firefox 3 nu s-a oprit aici, browserul fiind descărcat până în prezent de mai mult de 10 milioane de utilizatori.
Cu toate acestea, entuziasmul general a fost umbrit de ştirea că o firmă de securitate a descoperit deja o posibilă vulnerabilitate a browserului, legată de posibilitatea de a fi atacat din exterior în momentul accesării unor linkuri înşelătoare.
Antena3.ro