Samsung a prezentat la Consumer Electronics Show (CES), în Las Vegas, un procesor mai puternic şi mai rapid, în încercarea de a obţine o cotă mai mare pe piaţa smartphone-urilor,
relatează Bloomberg. Grupul sud-coreean va începe vânzarea unui cip cu opt procesoare pe aceeaşi bucată de silicon, Exynos 5 Octa.
Potrivit preşedintel
ui Samsung, Stephen Woo,
patru dintre procesoare sunt proiectate să funcţioneze rapid când dispozitivul are nevoie de putere de operare, iar celelalte vizează un consum mai redus al bateriei.
Samsung lansează acest procesor după ce Nvidia, Qualcomm şi Intel Corp au anunţat că vor să scoată pe piaţă procesoare proiectate să crească puterea de operare a dispozitivelor mobile.
În prezent, Samsung furnizează componente, precum procesoare, cipuri de memorie şi ecrane, pentru Apple şi pentru propria linie de smartphone-uri.
Compania vrea să obţină comenzi şi din partea altor producători de
smrtphone-uri.