Spionajul cibernetic este un fenomen care va căpăta amploare anul viitor, România prezentând un risc mediu din acest punct de vedere, în condiţiile în care dispune de specialişti foarte buni, dar de bugete mici, informează news.ro.
Vulnerabilităţile sunt prezente mai ales în zona instituţiilor guvernamentale, din cauza sistemelor informatice învechite, a declarat, pentru News.ro, Ştefan Tănase, senior security researcher în cadrul producătorului rus de soluţii de securitate cibernetică Kaspersky Lab.
„Dacă din punct de vedere al pregătirii specialiştilor stăm foarte bine, bugetele mici şi, în unele cazuri, interesul scăzut, ne fac vulnerabili în materie de soluţii hardware şi software, mai ales în cadrul instituţiilor guvernamentale. Lipsa update-urilor şi sistemele învechite sunt puncte slabe care pot fi exploatate de atacatori rău intenţionaţi”, a spus Tănase.
Atacurile cibernetice au început, în acest an, să se concentreze tot mai mult pe dispozitivele mobile, considerate ca având o securitate mai slabă decât serverele şi laptopurile.
Expertul a atras atenţia că nu doar sursele neoficiale de unde pot fi descărcate aplicaţii au fost o sursă de malware în acest an, ci chiar magazinul online Google Play, de pe care sunt cumpărate şi descărcate aplicaţii pentru dispozitive mobile.