Vevo este principalul furnizor de conţinut al YouTube.
Parteneriatul celor două companii datează din anul 2009 şi s-a încheiat în decembrie 2012, însă a fost reînnoit temporar în timp ce reprezentanţii YouTube şi Vevo au negociat o prelungire a acestuia.
Compania Vevo are sediul central în New York, acţionarul majoritar al acesteia fiind Sony Music Entertainment şi Universal Music Group.
Conform Billboard, YouTube deţine aproximativ 7% din platforma Vevo, în care a investit o sumă cuprinsă între 40 şi 50 de milioane de dolari.