Folosind nanotehnologia pentru sintetizarea de molecule artificiale, compania StoreDot din Israel a dezvoltat o baterie care poate absorbi și stoca o cantitate foarte mare de energie în scurt timp, acționând, de fapt, ca un burete foarte dens care absoarbe energia electrică și o păstrează.
"Acestea sunt materiale noi", a spus Doron Myersdorf, fondatorul și directorul executiv al StoreDot, firmă între ai cărei investitori se numără și miliardarul rus Roman Abramovici, care este și proprietar al clubului de fotbal Chelsea.
Inovația se bazează pe crearea de "nanogranule", pe care StoreDot le descrie ca molecule de peptide bio-organice. Nanogranule modifică modul în care se comportă o baterie pentru a permite rapid absorbția și păstrarea energiei electrice, precizează Reuters.