Antena 3 CNN High Tech Instagram restricţionează mesajele trimise de adulţi către adolescenţii cu care nu sunt prieteni

Instagram restricţionează mesajele trimise de adulţi către adolescenţii cu care nu sunt prieteni

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 19:21 16 Mar 2021 Modificat la 19:21 16 Mar 2021
o_1f0tvu25k1u2l1db1ke01kdt3b9b.jpg
Sursa foto: Hepta

Drept urmare, utilizatorii adulţi vor putea trimite mesaje private utilizatorilor minori doar dacă aceştia din urmă îi urmăresc.

De asemenea, mesajele vor fi însoţite de o notificare în care minorii vor fi înştiinţaţi cu nu trebuie să răspundă dacă se simt ciudat, ameninţaţi sau inconfortabil.

Totuşi, Instagram a anunţat că măsura de protecţie va funcţiona doar dacă utilizatorii au vârsta setată corect în contul privat, în condiţiile în care mulţi dintre utilizatori mint despre vârsta adevărată tocmai pentru a evita anumite restricţii.

Totodată, adulţii care urmăresc copii pe platforma folosesc aceeaşi metodă şi îşi schimbă vârsta reală pentru a-şi induce victimele în eroare, notează BBC.

Instagram a mai anunţat că lucrează la un nou algoritm bazat pe inteligenţă artificială pentru a depista acele conturi în care vârsta nu este cea reală.

Conturile de pe Instagram pot fi private

Potrivit Instagram, vârsta minimă pentru utilizarea platformei de socializare este 13 ani. Reprezentanţii Instagram au explicat că au introdus şi posibilitatea pentru utilizatorii minori să îşi transforme conturile din public în privat atunci când sunt create.

"Dacă adolescentul nu alege să îşi facă contul privat la înscrierea pe platformă, noi îi vom trimite o notificare mai târziu prin care îi aducem la cunoştinţă beneficiile unui cont privat", au mai explicat cei de la Instagram.

×
Etichete: Instagram
x close