Mai multă putere, ecrane mai mari, poze mai bune şi preţuri piperate! Aşa arată colecţia smartphone 2012. Pasionaţii de tehnologie sunt tentaţi în acest an cu super telefoane care oferă o listă extrem de lungă de opţiuni. Alegerea este deci extrem de dificilă! Poate vă veţi hotărî în minutele următoate pentru că stăm de vorbă cu Alex Rădescu, blogger specializat pe IT&C.
Galaxy S3 aduce un procesor cu patru nuclee de procesare, sau quad-core, de 1,4 MHz. Gadgetul se poate încărca de la distanţă cu ajutorul unui accesoriu special. S3 are un ecran mare, de 4,8 inci adică 12,2 cm şi o cameră de 8 Mp. Preţul super telefonului porneşte de la 600 de euro fără abonament. În funcţie de planul tarifar şi de operator poate fi al dumneavoastră pentru preţuri cuprinse între 160 şi 280 de euro. Un abonament care permite un asemenea preţ poate depăşi 50 de euro.
HTC One X este o alternativă pentru cei care consideră preţul ultimului model de la Samsung ca fiind prea mare. Modelul prezintă un procesor Quad Core de 1.5 GHz şi 1GB memorie RAM şi un ecran HD de 4,7 inci. Telefonul are preţuri de la 515 euro pentru varianta fără abonament. Dacă achiziţionaţi şi un plan tarifar de la operatori veţi plăti între 150 şi 280 de euro
Nokia Lumia 900 a câştigat la încă din ianuarie titlul de "Cel mai bun smartphone al anului" iar finlandezii au mari speranţe privind acest model. Şi Microsoft pariază pe Lumia 900 pentru că gadgetul vine cu sistemul de operare windows. Telefonul are un procesor cu un singur nucleu la 1,4 GHz, un ecran de 4,3 inci, AMOLED, o camera de 8 MP şi lentile Carl Zeiss. Data lansării în România a modelului Lumia 900 încă nu se cunoaşte. Unele site-uri din România deja oferă telefonul la preţul de 499 de euro.
Cel mai aşteptat model al anului este iPhone 5. Speculaţiile abundă în privinţa dimensiunilor, performanţei şi funcţiilor incluse. Cea mai aşteptată funcţie este asistentul vocal Siri. Cei de la Apple pariază pe această funcţie ca factor de diferenţiere faţă de competitori. (Carton 4) Data lansării noului telefon nu a fost anunţată de Apple, dar se bănuieşte că ar fi programat cel târziu în luna octombrie 2012.
Sony a lansat la sfârşitul lunii mai Sony Xperia acro S. Modelul se laudă cu un ecran HD 7 de 4,3, memorie RAM de 1Giga, o cameră de 12 mp şi un proceor 1,5 ghz dual-core. Xperia Acro s este livrat cu ultima variantă a sistemului de operare de la Android şi oferă acces la filme, seriale şi muzică. Probabil la sfârşitul lui 2012 telefonul va ajunge şi în România, Sony plănuind să-l lanseze în lume în Trim. III al acestui an.
Dacă vi se pare că aceste modele de top au preţuri piperate, există şi alternative mai ieftine. Ca de obicei, producătorii chinezi doboară preţurile.
Dincolo de marile tentaţii ale anului 2012 nu uitaţi că există o alternativă la îndemână pentru a intra sau a rămâne în universul telefoanelor inteligente. Noi vă urăm alegere inspirată!