Antena 3 CNN High Tech Începând de marţi, românii se pot muta în altă reţea, fără să-şi piardă numărul actual

Începând de marţi, românii se pot muta în altă reţea, fără să-şi piardă numărul actual

1 minut de citit Publicat la 08:52 21 Oct 2008 Modificat la 08:52 21 Oct 2008
Începând de marţi, românii se pot muta în altă reţea, fără să-şi piardă numărul actual
Românii au posibilitatea, începând de astăzi, să-şi schimbe operatorul de telefonie mobilă, dar să-şi păstreze numărul actual. Acest lucru ar putea da naştere unor confuzii în rândul clienţilor, după zece ani în care operatorii de telefonie mobilă au putut fi identificaţi după primele patru cifre ale numarului de telefon.
Persoanele care doresc să se mute la un alt operator de telefonie mobilă, dar să îşi păstreze numărul, trebuie, în primul rând, să anunţe în scris compania la care renunţă. Transferul va putea fi făcut printr-un apel la ?Relaţii cu clienţii", care va funcţiona non-stop, iar reţeaua în care se mută utilizatorul va suporta toate cheltuielile cu portarea. Termenul de finalizare a procesului de portare trebuie să fie de maximum 10 zile.
Operatorii de telefonie au anticipat posibilele probleme care ar putea apărea în cadrul procesului de portare şi au cerut un ton de apel diferit pentru fiecare reţea. O altă modalitate de difenţiere este transmiterea gratuită a unui mesaj vocal prin care apelanţii sunt anunţaţi că numărul apelat a fost portat - adică mutat în altă reţea.
Autoritatea Naţională de Comunicaţii crede că posibilitatea de schimbare a reţelelor, cu păstrarea numărului de telefon, va duce la reducerea tarifelor.
Toate informaţiile necesare pentru efectuarea transferului pot fi găsite pe site-ul special www.portabilitate.ro.
Antena 3

×
x close