O
nouă tehnologie, care foloseşte o suprafaţă curbată de
detecţie a luminii, permite dispozitivelor care o folosesc să
perceapă imaginile aşa cum o face un animal, anunţă BBC. Display-urile
fotosenzitive (precum cele folosite la camerele foto digitale) sunt
de obicei formate din mii de pixeli, dispuşi pe o suprafaţă plană,
a explicat doctorul John Rogers, de la Universitatea Illinois, şeful
echipei care a dezvoltat proiectul.
"Animalele
nu au astfel de ochi retina lor fiind curbată", a precizat
Rogers. "Această curbură le permite animalelor să vadă lumea
fără distorsiuni spre deosebire de imaginile produse de camerele foto digitale,
care îşi pierd din Ťfocusť spre margini".
Camera
a fost inspirată din ochiul uman şi se bazează pe posibilitatea de
a construi sisteme electronice din silicon pe o membrană flexibilă.
Aceste
membrane ar putea fi folosite în viitor la acoperirea organelor
umane, pentru a le monitoriza starea, potrivit cercetătorilor
americani care le-au dezvoltat, citaţi de BBC.
Camera
lată de 2 cm are o singură lentilă şi un sistem concav de
detecţie a luminii. Are în componenţă cele mai mici fire
conectoare, cu grosimea de doar un micron, care au asigurat
legăturile electrice între componente, pentru a forma un
circuit.
Fotografie: BBC
Antena3.ro