Telefonul se afla pe noptiera de lângă pat şi era pus la încărcat. În jurul orei 6.30 dimineaţa, femeia a fost trezită din somn de sunetul asurzitor al exploziei şi de mirosul neplăcut de obiect ars.
A sărit din pat, a apucat iPhone-ul cu ajutorul carcasei laptopului, apoi l-a aruncat în chiuvetă.
Femeia susţine că a cumpărat telefonul în urmă cu un an.
„Pentru mine este important ca oamenii să cunoască ce mi s-a întâmplat şi să ştie că li se poate întâmpla şi lor”, a declarat americanca pentru Mashable.
Compania Apple refuză să recunoască oficial cazul.
Cu toate că acesta pare a fi primul caz de acest gen din SUA, situaţii similare au fost raportate recent în Brazilia şi Australia.