Cei care au reuşit să atace site-ul publicaţiei britanice au înlocuit paginile celor două secţiuni cu imaginea unui steag al României, sub care au notat câteva remarci la adresa britanicilor. Ei acuză încercarea de denigrare a imaginii României în presa britanică şi în emisiunile realizate în Marea Britanie, în care românii sunt numiţi "ţigani români".
"Ne-am săturat să vedem cum nişte gunoaie ca voi încearcă să îşi bată joc de ţara noastră. Să ne creaţi o imagine cu totul alta faţă de cea reala şi numindu-ne romanian gypsies difuzând emisiuni de tot cacatul gen Top Gear.
Dacă aţi avut tupeul să enervaţi o ţară întreagă, aflaţi că nu ne vom opri aici!", este mesajul postat de hackeri.
Mesajul se încheie cu o frază scrisă în engleză. Tradusă, aceasta este: ?Ghiciţi ce, ţiganii nu sunt români, idioţilor!?.
Potrivit The Guardian, mesajul conţinea şi un link către un site pe care este postată melodia "The Lonely Shepherd". Aceasta este interpretată de Gheorghe Zamfir şi apare pe coloana sonoră a filmului "Kill Bill", regizat de Quentin Tarantino.
Una dintre remarcile făcute în episodul Top Gear filmat în România, care ar putea fi considerate jignitoare la adresa românilor, apare în primele minute ale emisiunii.
"Ne imaginam că în România este plin de vaci şi de oameni care aruncă cu pietre în ţigani", spune unul dintre cei trei prezentatori.
Părerile cu privire la felul în care imaginea României este redată în episodul respectiv sunt împărţite. Mulţi consideră, însă, că reclama făcută ţării noastre nu a fost una tocmai pozitivă.
Iată câteva secvenţe din episodul Top Gear filmat în România:
Top Gear în România: ?Salonul auto? de la Mamaia
Top Gear în România: Întrecere pe Autostrada Soarelui
Top Gear în România: În căutarea Casei Poporului
Antena3.ro