Autorităţile thailandeze au interzis
jocul video "Grand Theft Auto" (GTA), după ce un tânăr
de 18 ani a jefuit şi înjunghiat un şofer de taxi, inspirat
de joc, informează AFP. GTA a fost calificat drept violent şi
obscen. Tânărul riscă pedeapsa cu moartea.
"Poliţia poate aresta pe oricine
comercializează jocul GTA", a declarat purtătorul de cuvânt
al poliţiei, citat de AFP. Acesta a adăugat că oricine încalcă
această interdicţie poate primi o pedeapsă de până la trei
ani de închisoare.
În urmă cu puţin timp, singurul
distribuitor legal al GTA în Thailanda a anunţat că va
retrage jocul de pe piaţă.
"Am oprit comercializarea jocului
Grand Theft Auto şi am cerut tuturor furnizorilor să retragă jocul
de la raft", a declaratpurtătorul de cuvânt al companiei.
Acesta a precizând că partea a patra a seriei GTA nu va fi
comercializată în Thailanda.
Sursă foto: www.gamoholic.net
Antena3.ro