Începând de luni, Google Earth conţine serviciul Ocean, care le permite utilizatorilor să exploreze virtual adâncurile oceanelor, anunţă AFP. Lansarea a fost făcută în prezenţa a fostului vicepreşedinte american Al Gore.
Acest serviciu le va permite utilizatorilor să exploreze virtual lumea din adâncurile oceanelor. În acelaşi timp, aceştia vor putea vedea şi imagini 3D prin intermediul şi vor putea accesa conţinuturi informative realizate de oceanografi.
Google Earth a fost lansat cu patru ani în urmă. iniţial, aplicaţia permitea numai vizitarea virtuală a celor mai amri oraşe din lume. În prezent, utilizatorii Google Eath pot explora galaxii din univers, precum şi zeci de kilometri din adâncul oceanelor.
La lansarea serviciului Ocean al Google Earth a participat şi fostul vicepreşedinte american, Al Gore, oceanografului Sylvia Earle şi a oficialii Google.
Gore, laureat al Premiului Nobel pentru lupta sa împotriva schimbărilor climatice, a declarat: "Folosind această versiune a Google Earth putem explora oceanele lumii, care acoperă aproape trei sferturi din planetă şi putem descoperi noi minuni".
Fostul vicepreşedinte a adăugat că prin intermediul noii aplicaţii Google, se poate observa cum intervenţia umană a modificat anumite părţi ale planetei. "Este un instrument educaţional foarte puternic. Sper că oameni din toată lume vor folosi Google Earth pentru a conştientiza criza în care se află mediul".
Până în prezent, serviciul Google Earth a fost descărcat de utilizatori din întreaga lume de peste 400 de milioane de ori.
Antena3.ro