Antena 3 CNN High Tech Google, condamnat pentru defăimare

Google, condamnat pentru defăimare

1 minut de citit Publicat la 11:10 27 Sep 2010 Modificat la 11:10 27 Sep 2010
Google, condamnat pentru defăimare

Grupul Google şi Eric Schmidt, şeful companiei, au fost condamnaţi de justiţia franceză pentru defăimare. Este vorba despre cazul unui cetăţean, al cărui nume apărea, în urma căutării pe Google, alături de sugestii precum ?violator? sau ?satanist?, relatează Mediafax.

Tribunalul de mare instanţă din Paris a decis că Google trebuie să plătească daune de un euro persoanei respective, şi să pună capăt ?acestei infracţiuni?, în maxim şase luni.

Persoana care a depus plângerea a fost condamnată în 2010 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie de minori. După ce a observat că Google suggest şi Associated Search îi afişau numele alături de calificativele amintite, el a decis să acţioneze în judecată compania.

"Fără îndoială ca asocierea numelui celui care a depus plângerea cu anumite calificative sau cuvinte precum viol, condamnant, satanist, închisoare şi violator, este împotriva intereselor sale, precum şi ale internauţilor care se conectează pe google.fr", conform reprezentanţilor tribunalului.

Aceştia au precizat de asemenea că internauţii primesc "propuneri de termeni de căutare la care nici nu s-au gândit şi pe care nu aveau nicio intenţie să îi caute".

Google a fost condamnat şi la plata a 5.000 de euro, reprezentând cheltuielile de judecată, însă Google a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, că intenţionează să facă apel.

"Este important de precizat că Google Suggest este o agregare a celor mai populare căutări, bazată pe căutările anterioare ale internauţilor. Nu Google sugerează aceşti termeni", a declarat purtătorul de cuvânt, explicând că în majoritatea cazurilor termenii fac legătura cu site-uri de informaţii.

Antena3.ro

×
Etichete: Google
x close