Antena 3 CNN High Tech Fotografii spion cu noul BlackBerry, seria L, "scurse" pe Internet

Fotografii spion cu noul BlackBerry, seria L, "scurse" pe Internet

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 12:56 13 Dec 2012 Modificat la 12:56 13 Dec 2012
Fotografii spion cu noul BlackBerry, seria L, &quot;scurse&quot; pe Internet
Foto: tinhte.vn
BlackBerry se pregăteşte să scoată pe piaţă noul sistem de operare, 10, pe care l-a anunţat disponibil la sfârşitul lunii ianuarie. Un forum din Thailanda, însă, susţine că a pus mâna pe cel mai nou model de BlackBerry, din noua serie L, cel care ar trebui să aducă RIM înapoi pe lista marilor jucători pe piaţa smartphone-urilor.

RIM urmează să lanseze atât sistemul de operare cât şi noile telefoane pe 30 ianuarie. Deşi a oferit dezvoltatorilor şi reporterilor versiuni de testare ale noului BB10, compania nu a oferit foarte multe detalii publicului despre la ce ar trebui să se aştepte de la noul sistem de operare sau viitoarea generaţie de telefoane.

În fotografii, telefonul apare stins, deci detalii suplimentare cu privire la sistemul de operare nu există, însă instantaneele arată o construcţie solidă, cu segmente de prelungire ale display-ului, asemănător noului iPhone 5.

Spre deosebire de telefonul de la Apple, noul BlackBerry are, pe lângă slotul de microSIM, unul pentru un card microSD, o antenă NFX şi o baterie detaşabilă 1.800mAh, porturi micro-USB şi micro-HDMI.

×
TOP articole
x close