Unii utilizatori au fost deja incluşi în noul program şi reprezenanţii Facebook au recunoscut că au testat serviciul cu un grup select de companii de publicitate şi vor începe să îl implementeze de săptămâna viitoare.
Cum funcţionează: companiile care doresc să beneficieze de serviciu vor trimite Facebook baza de date cu adresele de e-mail ale clienţilor lor, numere de telefon sau informaţii personale; Facebook va suprapune informaţia peste baza de date pe care o deţine astfel încât anunţurile publicitare ale companiilor să fie direcţionate către utilizatorii care îndeplinesc criteriile de căutare.
Suprapunerea celor două baze de date se va face fără accesul vreuneia dintre părţi la informaţiile private ale furnizate. "Companiile care vor face publicitate nu vor primi niciun fel de date de la Facebook, iar Facebook nu va primi informaţii private de la acestea", a spus un reprezentant al reţelei de socializare.
Pe lângă serviciul de targetare mai precisă a publicului pentru companii, Facbook lucrează şi la un proces prin care publicitatea anumitor clienţi să apară şi pe paginile utilizatorilor care nu sunt deja fani ai paginilor brandurilor respective.