Borna atinsă de Facebook vine cu o scădere a vârstei medii a utliizatorilor, aceasta fiind acum de 22 de ani faţă de 23 în momentul în care site-ul sărbătorea 500 de milioane de utilizatori în luna iulie în 2010.
"Dacă citiţi asta, vă mulţumesc că mi-aţi oferit mie şi micuţei mele echipe onoarea de a vă servi" a scris Zuckerberg în anunţul său. "Să ajuţi un miliard de oameni să intre în legătură este uimitor, este lucrul de care sunt cel mai mândru în viaţa mea. Sunt dedicat să lucrez în fiecare zi pentru a face Facebook mai bun pentru voi şi sper că împreună vom reuşi să conectăm şi restul lumii".
În total, Facebook a înregistrat 140,3 miliarde de rapoarte de prietenie, 219 miliarde de fotografii încărcate, care împreună cu cele şterse însumează 265 de miliarde de fotografii puse pe reţeaua de socializare din 2005, 62,6 milioane de cântece au fost împărtăşite, care au fost ascultate de 22 de miliarde de ori.
În ceea ce priveşte sărbătorirea evenimentului, Zuckerberg a declarat că nu a fost ceva foarte elaborat. Toată lumea s-a strâns lângă un ecran care le arăta statistica şi a numărat invers până la atingerea cifrei, apoi toţi s-au întors la muncă.
Viitorul pentru Facebook, spune Zuckerberg, nu va mai fi concentrat pe atragerea de noi utilizatori, ci pe folosirea datelor puse în comun pentru a oferi servicii.