Reprezentanţii Facebook admit într-o scrisoare adresată potenţialilor investitori că o parte sau chiar întreaga reţea de socializare ar putea fi închisă.
Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă procesele cu care se confruntă compania vor fi pierdute.
Yahoo a intentat un proces companiei Facebook, care este cel mai ameninţător şi costisitor cu care s-a confruntat până acum. Dacă acesta ar fi pierdut, ar putea "avea un impact semnificativ asupra afacerii, asupra condiţiilor financiare sau a rezultatelor acţiunilor pe care compania le are. Decizia sau înţelegerea care ar putea veni din acest proces s-ar putea să ceară încetarea unor operaţii sau chiar tuturor operaţiilor pe care le are, sau să plătească o sumă substanţială", recunosc reprezentanţii Facebook în documentele prezentate posibililor investitori, informează Daily Mail.
Analiştii consideră însă că reprezentanţii Facebook prezintă doar "cel mai grav scenariu posibil" şi încearcă astfel să-şi acopere spatele.
Facebook a recunoscut şi că 5-6 la sută dintre din cei 845 de milioane de utilizatori ai Facebook sunt falşi sau au conturi duplicate.
Compania se confruntă cu mai multe procese şi se aşteaptă ca şi alte companii să intenteze plângeri, precizează
Mediafax. Citeşte şi: Yahoo târăşte Facebook prin tribunale. „Tehnologia pe care este fondat Facebook este a noastră”