Însă în ţara în care locuiesc sute de mii de români accesarea acestor site-uri este strict interzisă. Italienii nu pot intra pe site-uri precum The Pirate Bay, TorrentReactor sau Kickass Torrents, dacă intră pe aceste site-uri sunt imediat întâmpinaţi de un mesaj din partea Gărzii Financiare, sau pur şi simplu le apare o pagină albă.
Însă, chiar şi asa "piraţii" online există, iar unul din ei a fost amendat de autorităţile italiene cu suma record de 6,4 milioane de euro. Acesta trebuie să plătească amenda, altfel va ajunge în faţa judecătorilor.
Tex Willer, administratorul acestui site a adus un prejudiciu de 32 de milioane de euro, numai într-o lună câştigând mai bine de jumătate de milion de euro numai din reclame şi donaţii.
Aşa că, teoretic are de unde să plătească banii.