Antena 3 CNN High Tech Cum te poţi alege cu DOSAR PENAL în urma unui simplu "click". Filmele pe care le descarci de pe net vin cu probleme la pachet

Cum te poţi alege cu DOSAR PENAL în urma unui simplu "click". Filmele pe care le descarci de pe net vin cu probleme la pachet

O.P.
1 minut de citit Publicat la 12:23 26 Sep 2012 Modificat la 12:23 26 Sep 2012
Cum te poţi alege cu DOSAR PENAL în urma unui simplu "click". Filmele pe care le descarci de pe net vin cu probleme la pachet
Tentaţia este mare, iar sute de mii de români nu-i pot rezista. Cele mai noi filme, seriale, albume muzicale, doar la un click distanţă. Şi cum viteza internetului este foarte bună la noi în ţară, afacerea cu Torrente este din ce în ce mai profitabilă şi accesată.

În cadrul conferinţei de presă, la care au participat reprezentanţi ai Poliţiei Române şi ai firmei Business Software Alliance, s-a vorbit despre rata crescută a infracţiunilor de acest gen în ultima perioadă.

Peste 200 de dosare penale privind pirateria software sunt în prezent în lucru, a afirmat şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, Claudiu Scarlatache.

Acesta a menţionat cinci lucruri de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă descărcaţi astfel de produse de pe internet:

1. Pirateria se realizează prin copierea, descărcarea, punerea la dispoziţie, vânzarea sau instalarea de copii pe calculatorul personal sau cel utilizat la locul de muncă.

2. Dacă realizaţi mai multe copii ale software-ului decât cele pe care le permite licenţa înseamnă că pirataţi.

3. Simpla punere la dispoziţie, realizare sau descărcare de copii neautorizate de software reprezintă o încălcare a legii.

4. Indiferent dacă accidental realizaţi câteva copii pentru prieteni, împrumutaţi discuri, distribuiţi sau descărcaţi software piratat de pe Internet, săvârşiţi o încălcare a drepturilor de autor.

5. Nu contează dacă faci acest lucru pentru a obţine bani sau nu - dacă ești prins reproducând software, poți fi făcut răspunzător atât sub aspect civil, cât şi penal.





×
TOP articole
x close