Antena 3 CNN High Tech Cum salvezi bani scăpând de programe inutile

Cum salvezi bani scăpând de programe inutile

1 minut de citit Publicat la 13:28 09 Oct 2019 Modificat la 13:28 09 Oct 2019
o_1dmo0va0am1v1j5l1i3u19fb1f8t8.jpg

Cine ştie câte programe are în calculator? Câte mai au licenţă sau dacă mai e nevoie de ele. Aproape nimeni, dacă nu are temeinice cunoştiinţe de specialitate sau nu are un administrator IT capabil și eficient. Dacă stai pe calculator în scop personal sau lucrezi pentru tine, acest lucru contează mai puţin pentru giganţii IT Microsoft, Oracle, IBM, SAP, Autodesk etc, Ei nu se obosesc să facă un audit al produselor pe care le livrează pe un laptop personal. Însă dacă ai o microinteprindere sau eşti şef la o companie mai mare care foloseşte zeci sau sute de calculatoare şi poate mii de licenţe atunci ai o problemă, şi încă una mare.

La nivel internaţional, peste 65% dintre companii sunt audiate în fiecare an de către furnizorii de programe care „descoperă" şi impută „pagube" de milioane de euro. Asta pentru că auditul este trecut în contractul de licenţă pe care utilizatorul acceptă automat atunci când cumpără un program. Evident că cel care face auditul şi care reprezintă firma producătoare de soft nu are niciun interes să-i semneleze clientului auditat că poate are licenţe pentru care plăteşte un abonament şi care îi sunt inutile sau au fost utilizate doar de câteva ori. Aşa au apărut firmele care fac SAM (Smart Asset Management). Adică îţi spun înainte de auditul producătorilor de software cât de legal funcţionează anumite licenţe pe care le ai instalate în calculatoarele companiei, câte sunt inutile, câte pot fi renegociate la reînoirea licenţei.

Aceleaşi tipuri de companii care fac SAM te pot asista în timpul auditului făcut de producătorii de licenţe. Aceste tipuri de companii se laudă că pot economisii chiar şi milioane de euro din bugetul unor companii mari care au în portofoliu în medie 10.000 computere. Se autointitulează chiar un fel de Robin Hood al junglei software pentru că, în esenţă, „păgubesc" giganţii IT în avantajul micilor companii. O astfel de companie, IPR-INSIGHTS, înfiinţată în urma cu  17 ani în Ungaria s-a lansat azi şi în România după ce şi-a testat abilităţile şi a prins experienţă pe piaţa din Polonia. Tarifele pentru serviciile oferite sunt în funcţie de orele de lucru sau de procentul din „paguba" pe care o salvează un astfel de audit.

×
x close