Emoticonul :-) a devenit atât de important în comunicarea online încât a schimbat modul în care funcţionează creierul nostru, este de părere Dr. Owen Churches, profesor la şcoala de psihologie din cadrul Universităţii Flinders din Adelaide.
Potrivit rezultatelor unui studiu, care a constat în prezentarea a 20 de subiecţi imagini cu feţe umane reale, emoticoane, precum şi un şir fără sens de semne de punctuaţie, emoticoanele sunt percepute ca feţe reale doar atunci când sunt scrise în mod tradiţional, de la stânga la dreapta, :-), şi nu invers, (-:.
Atunci când imaginea este inversată, creierul percepe nişte simple semne de punctuaţie.
"Emoticoanele reprezintă un limbaj nou, iar pentru a decoda acest limbaj, creierul dă naştere unor procese cerebrale noi", a explicat profesorul pentru ABC Science.
Studiul a fost publicat în Jurnalul Social de Neuroştiinţe.