Antena 3 CNN High Tech Cel mai mare accelerator de particule din lume a fost repornit. Le va permite fizicienilor să-şi extindă aria cercetărilor

Cel mai mare accelerator de particule din lume a fost repornit. Le va permite fizicienilor să-şi extindă aria cercetărilor

<1 minut de citit Publicat la 11:35 06 Apr 2015 Modificat la 11:35 06 Apr 2015
accelerator.jpg
Cel mai mare și mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), aparținând CERN, a fost repornit duminică, după doi ani de operații de mentenanță și consolidare și după o scurtă amânare anunțată în luna martie din cauza unui scurtcircuit, potrivit AGERPRES.

Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) a informat că duminică la ora 08:41 GMT un fascicul de protoni a efectuat un tur complet al inelului LHC într-un sens și, după mai puțin de două ore, alt fascicul s-a deplasat în sens invers.

LHC a permis în prima sa etapă de exploatare confirmarea existenței bosonului lui Higgs, cunoscut sub numele de ''particula lui Dumnezeu'', particulă elementară care conferă masă altora, potrivit teoriei ''Modelului Standard''.

Această a doua etapă de exploatare, în care acceleratorul va funcționa cu o energie de aproape două ori mai mare decât în prima etapă, le va permite fizicienilor să-și extindă aria cercetărilor — materia întunecată, antimateria — și să valideze ori să infirme anumite teorii.

În următoarele zile, operatorii vor verifica toate sistemele înainte de a mări energia fasciculelor.



×
TOP articole
x close