În primele şase luni ale anului 2012, autorităţile din toată lumea au făcut 20.939 de cereri de accesare a datelor personale ale utilizatorilor Google, incluzând aici căutări efectuate, acces la conturi de Gmail sau ştergerea de clipuri video de pe YouTube.
În mai puţin de trei ani, de la sfârşitul anului 2009, când Google a publicat primul raport de transparenţă, cererile autorităţilor aproape că s-au dublat.
Autorităţile au făcut 1.791 de cereri care au vizat ştergerea a 17.746 de unităţi de conţinut, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă în 2011.
Dintre cererile primite de Google, mai mult de o treime provin din Statele Unite. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că autorităţile americane sunt mult mai obişnuite să lucreze cu Google pentru a obţine informaţiile de care au nevoie, utilizatorii din Statele Unite sunt cei mai numeroşi şi multe alte ţări fac cereri de informaţii prin agenţii americane.
În Turcia, numărul cererilor a crescut cu de peste zece ori după alegerile din 2011. Autorităţile de la Istanbul au cerut ştergerea a 426 de clipuri de pe YouTube, ştergerea mai multor bloguri, eliminarea unui rezultat de la căutarea pe Google şi ştergerea unui document. Compania americană a restricţionat accesul utilizatorilor din Turcia la 63 % din clipurile reclamate, dar nu a dat curs celorlalte cerinţe.
Europa are, la momentul actual, cinci ţări în primele zece ale topului celor mai multe cereri. Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie sunt cele mai active la acest capitol. Franţa şi Germania, cele două ţări europene care cer reglementarea mai strictă a intimităţii private pe Internet, sunt ţările care au cerut cele mai multe informaţii de la Google. Compania s-a conformat în mai puţin de jumătate dintre acestea.
În Marea Britanie, se ia în considerare legiferarea unei obligaţii pentru toţi furnizorii de servicii de telecomunicaţii, prin care să se urmărească şi stocheze activitatea tuturor cetăţenilor pe Internet, fără reţinerea de conţinut, timp de 12 luni.