Antena 3 CNN High Tech Băsescu, un "campion" anti-ACTA. Vezi declaraţia ce l-a şocat pe Bill Gates şi a fost citată de Reuters

Băsescu, un "campion" anti-ACTA. Vezi declaraţia ce l-a şocat pe Bill Gates şi a fost citată de Reuters

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 08:52 20 Feb 2012 Modificat la 08:52 20 Feb 2012
Băsescu, un &quot;campion&quot; anti-ACTA. Vezi declaraţia ce l-a şocat pe Bill Gates şi a fost citată de Reuters
Foto: Agerpres
Pirateria în Europa de Est este o adevărată problemă, iar falsificarea produselor audio-video a atins cote alarmante. Într-o analiză făcută de jurnaliştii de la Reuters este explicată pe îndelete de ce aceste ţări au făcut din piraterie un mod de evoluţie.

Printre exemple este dată şi declaraţia făcută de Traian Băsescu, fondatorului Microsoft, Bill Gates, în 2007.  "În această parte a Europei, unde un lider, cum este preşedintele României Traian Băsescu, i-a spus lui Bill Gates că pirateria digitală i-a ajutat ţara să construiască o industrie de software înfloritoare, este uşor să îţi dai seama de ce companiile se tem să ofere o distribuţie mai largă", scrie Reuters în analiza făcută.

În 2007, la vizita fondatorului Microsoft în România, preşedintele Traian Băsescu declara, uimind pe toată lumea: "Pirateria a ajutat generaţia tânără să descopere calculatoarele, ca mai apoi să lanseze dezvoltarea industriei IT(…) şi i-a ajutat pe români să-şi dezvolte capacitatea creativă", a declarat la respectiva întâlnire Traian Băsescu.

"A fost o investiţie în prietenia României cu Microsoft şi cu Bill Gates", i-a spus Băsescu lui Gates, scrie site-ul engadget.com, citând The Inquirer.

 

 

×
Etichete: ACTA Bill Gates
x close