Compania Alienware a
prezentat în această săptămână, cel mai puternic
laptop pe care l-a produs vreodată, destinat în exclusivitate
gamer-ilor. Toţi cei care deţin un laptop descoperă sau ştiu deja
că dispozitivul nu este destinat jocurilor. Acest lucru este pe cale
de a se schimba acum mulţumită celor de la Alienware.
GALERIE FOTO Area-51 m17x
Notebook-ul,
numit Area-51 m17x, foloseşte două procesoare Intel Core 2 Extreme
şi placă video NVIDIA GeForce 8800M GTX, un hard disk de numai
puţin de 500 GB, care poate fi mărit opţional până la
1.5TB. De asemenea opţional, laptop-ul poate fi "utilat"
cu un tuner HDTV (încorporat). Sistemul audio al notebook-ului
include două difuzoare şi un subwoofer.
Bateria este de tip
lithiu-ion, cu 12 celule, iar dimensiunea ecranului este de 17 inch,
cu rezoluţia maximă de 1920 x 1200. Preţul de pornire pentru M17x
este de 2.199 dolari, dar echipat "full options" poate
ajunge la peste 6000 de dolari.
"Ne mândrim cu proiectarea
unor modele de elită pentru consumatorii care refuză să se
mulţumească cu locul doi. Area 51 m17x este de departe cel mai
agresiv şi puternic notebook pe care l-a construit vreodată
Alienware", a declarat Frank Azor, vicepreşedinte
al companiei Alienware.
Antena3.ro