Antena 3 CNN High Tech Apple va prezenta iPad Mini pe 23 octombrie, cu 3 zile înaintea lansării tabletei Microsoft Surface

Apple va prezenta iPad Mini pe 23 octombrie, cu 3 zile înaintea lansării tabletei Microsoft Surface

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:11 12 Oct 2012 Modificat la 17:11 12 Oct 2012
Apple va prezenta iPad Mini pe 23 octombrie, cu 3 zile înaintea lansării tabletei Microsoft Surface
Foto: Mediafax/AFP
Apple va prezenta iPad Mini, o variantă mai ieftină şi de dimensiuni mai mici a tabletei produse de companie, la un eveniment programat pentru 23 octombrie, cu trei zile înaintea lansării sistemului de operare Windows 8 şi a tabletei Microsoft Surface, potrivit AllThingsD.

Lansarea produsului într-o marţi deviază de la tradiţia Apple, care preferă de obicei ziua de miercuri.
În aceeaşi săptămână, însă 3 zile mai târziu - pe 26 octombrie - Microsoft a pregătit lansarea mult-aşteptatului sistemul de operare Windows 8, care va coincide cu apariţia pe piaţă a tabletei Surface prezentată în primăvară de companie.

Apariţia Windows 8 va fi urmată la scurt timp de lansarea sistemului de operare pentru smartphone-uri Windows Phone 8, adoptat deja Nokia, HTC şi Samsung, care au prezentat deja mai multe modele bazate pe platforma Microsoft.

Sursele citate de AllThingsD au refuzat să precizeze unde va avea loc evenimentul Apple destinat lansării iPad Mini.

Pe lângă preţul mai mic, iPad Mini ar putea atrage şi clienţii descurajaţi până acum de dimensiunile tabletei "mari", al cărei ecran are diagonala de 9,7 inci.

Potrivit zvonurilor din presa de specialitate, iPad Mini are un ecran de 7,85 inci, va fi mai subţire şi va fi echipat cu noul conector USB mai îngust dezvoltat de Apple şi prezent pe iPhone 5.

De asemenea, tableta va fi echipată cu sistemul de operare iOS 6.

×
Etichete: Apple tableta
x close