Ei bine, este vorba despre un iPod Nano cu cameră video, radio FM cu Live Pause, Genius Mixes, Pedometru şi un ecran mai mare.
Noul iPod nano cu cameră video le permite utilizatorilor să înregistreze imagini video în modul portret sau landscape. În plus acest model are încorporat şi un microfon. De asemenea, sunt disponibile 15 efecte video ce pot fi aplicate videoclipurilor înregistrate. Camera iPod-ului Nano are următoarele specificaţii: video H.264 VGA, 640 x 480 pixeli, până la 30 frame-uri pe secundă cu AAC audio.
iPod nano are şi un nou tuner FM care permite utilizatorilor să vadă numele melodiilor şi ale artiştilor, plus două noi aplicaţii: iTunes Tagging şi Live Pause.
iPod nano dispune acum de Genius Playlists şi Genius Mixes, două funcţii care explorează playlist-ul şi descoperă cântecele ce se potrivesc. În plus, creează utilizatorului un playlist Genius. În momentul în care iPod-ul Nano este sincronizat cu iTunes Genius, el caută automat în library, descoperă cântecele care se potrivesc, şi creează până la 12 mixuri Genius.
iPod nano vine şi cu Pedometru încorporat, o funcţie ce permite numărarea paşilor pe care-i face utilizatorul. Această funcţie utilizează un accelerometru, şi este destinată celor pasionaţi de fitness.
Nu în ultimul rând, Apple a anunţat miercuri şi că iPod shuffle va avea un preţ mai mic, noi culori, dar şi retragerea vechii generaţii a player-ului.
Astfel, iPod shuffle va fi disponibil de acum în cinci noi culori: negru, roz, albastru, verde şi argintiu. Va putea fi achiziţionat şi un model de 2GB pentru 59 de dolari, iar cel de 4GB va costa 79 de dolari. Bineînţeles, ca de obicei, toată lumea se aşteaptă ca preţurile să fie diferite în România.
?iPod shuffe este cel mai mic player din lume şi este disponibil de acum în cinci culori frumoase, pentru doar 59 de dolari. Este atât de mic încât uiţi că îl ai la tine. Poate memora până la 1.000 de melodii şi vorbeşte cu tine?, a declarat Philip Schiller, senior vicepreşedinte marketing, Apple.
Apple a introdus în martie a treia generaţie iPod Shuffle care beneficiază de o funcţie inedită, fiind promovat ca "primul player care vorbeşte cu tine". Acesta utilizează o interfaţă VoiceOver care îi comunică utilizatorului, în căşti, artistul, melodia şi playlist-ul selectat, în 14 limbi. Noul Shuffle este mai mic ca dimensiuni (45mm înălţime x 17mm lăţime x 7.8mm grosime) şi totuşi mai încăpător, capacitatea de stocare fiind acum de până la 4GB. Bateria Li-polimer are o automie de 10 ore.
Butoanele de control au fost mutate pe firul căştilor, ceea ce probabil nu va place celor care doresc să folosească altă pereche de căşti. Însă, în cadrul evenimentului de miercuri, Apple a anunţat şi că cei care nu sunt mulţumiţi de căştile furnizate de noul iPod shuffle, pot alege de cum între alţi producători cu care colaborează cei de la compania americană.
Antena3.ro