Cu doar două zile înainte de evenimentul anticipat a fi lansarea oficială a noului iPhone 5, fanii înrăiţi şi mulţi alţi utilizatori au intrat în frenezie pentru a se asigura că pun mâna pe noul produs al celor de la Apple, relatează
USA Today.
După ce iPhone 4S a fost întâmpinat cu o oarecare indiferenţă de public, în ciuda succesului său comercial, din cauza unei percepţii a lipsei de îmbunătăţiri faţă de iPhone 4, iPhone 5 generează o adevărată isterie înainte de lansare.
Timp de câteva luni, site-urile de specialitate şi nu numai au speculat pe marginea imaginilor "scurse" pe Internet din procesul de producţie al noului telefon, fanii şi-au dat cu părerea despre ce noi opţiuni vor fi disponibile, iar mass media a aşteptat nerăbdătoare anunţul oficial al companiei din California.
Unul dintre cele mai revelatoare aspecte ale "febrei" iPhone 5 este creşterea enormă a cererii pentru serviciile companiilor care se ocupă de cumpărarea telefoanelor folosite şi oferirea tichetelor de reducere pentru telefoane noi.
NextWorth, una dintre cele mai mari companii care primesc telefoane utilizate în Statele Unite, a anunţat o creştere a cererii din 17 august până în 6 septembrie cu 610% faţă de aceeaşi perioadă înainte de lansarea iPhone 4S.
Circa 50% dintre telefoanele oferite pentru o reducere sunt iPhone 4, varianta din 2010, 20% sunt iPhone 4S, restul sunt iPhone 3G şi 3GS.