Administratorul trebuie să deţină permanent un nivel suficient şi corespunzător de active pentru a acoperi provizioanele tehnice privind toate schemele de pensii facultative pentru fondurile aflate în administrarea sa.
Calculul provizioanelor tehnice se efectuează anual şi se certifică de către un actuar sau de către un alt specialist în acest domeniu, inclusiv de către un auditor, în conformitate cu legislaţia naţională. ASF poate stabili cerinţe suplimentare pentru calcularea provizioanelor tehnice, în cazul în care consideră această măsură necesară pentru protejarea corespunzătoare a intereselor participanţilor. De asemenea, poate permite administratorului să deţină temporar active sub nivelul provizioanelor tehnice, cu condiţia realizării unui plan concret şi fezabil de acoperire a provizioanelor.
IMPORTANT: Administratorul trebuie să asigure permanent un volum adecvat de lichidităţi corespunzătoare angajamentelor financiare rezultate din portofoliul existent al schemei de pensii facultative.
Supravegherea specială
Supravegherea specială are drept scop aplicarea unor măsuri suplimentare pentru limitarea riscurilor şi asigurarea redresării fondului de pensii facultative, în vederea protejării intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor, în situaţia în care se constată deficienţe în urma controalelor efectuate de ASF şi care nu sunt situaţii de natură a institui administrarea specială.
Instituirea supravegherii speciale, precum şi desemnarea Consiliului de supraveghere specială se fac de către ASF care notifică administratorilor instituirea supravegherii speciale, împreună cu documentele privind motivele şi procedura de contestare. Consiliul de supraveghere specială nu se substituie organelor de conducere ale administratorului. Consiliul de supraveghere specială asistă şi supervizează activitatea administratorului referitoare la fondul de pensii facultative. Membrii Consiliului de supraveghere specială au acces la toate documentele şi evidenţele fondului de pensii facultative şi ale administratorului, fiind obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor.
DE REȚINUT: Consiliul de supraveghere specială asistă şi supervizează activitatea administratorului pentru limitarea riscurilor şi asigurarea redresării fondului de pensii facultative.
Administrarea specială
Administrarea specială are drept scop exercitarea răspunderii fiduciare de a păstra valoarea activelor fondurilor de pensii facultative şi de a limita pierderile, în vederea protejării drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor. În ziua lucrătoare următoare datei adoptării deciziei de suspendare sau de retragere a autorizaţiei de administrare, se notifică administratorului suspendarea sau retragerea autorizaţiei şi solicită oferte celorlalţi administratori autorizaţi pentru administrarea fondurilor de pensii facultative, pentru preluarea în administrare temporară a fondurilor şi a prospectelor schemei de pensii facultative. În termen de 5 zile calendaristice de la data notificării, administratorii transmit ofertele de administrare temporară. Principalele criterii de selecţie a ofertelor constau în performanţa administratorilor, politica investiţională şi nivelul cheltuielilor legate de administrare.
În cazul în care administratorii nu transmit oferte, ASF desemnează un administrator special pentru administrarea temporară a fondului de pensii facultative respectiv. În ziua lucrătoare următoare desemnării administratorului special, se anunţă public participanţii fondului de pensii facultative respectiv despre necesitatea alegerii, în termen de 90 de zile calendaristice, a unui nou administrator.
DE REŢINUT: Administrarea specială se instituie în cazul suspendării ori retragerii autorizaţiei fondului de pensii facultative sau a autorizaţiei de administrare. Administratorul special desemnat administrează activele fondurilor de pensii facultative, inclusiv contribuţiile primite în această perioadă, în termen de 12 luni, în vederea transferării activelor personale la administratorul ales.
Ghidul participantului la sistemul de pensii facultative Pilonul III
- Cum funcționează Pilonul III
- Beneficiile sistemului de pensii facultative Pilon III
- Entităţile sistemului de pensii facultative din România
Participarea la un fond de pensii facultative
- Etapele aderării la un fond de pensii facultative
- Participarea în sistemul fondurilor de pensii facultative
- Transferul participanților în sistemul de pensii facultative Pilon III
- Plata pensiei facultative Pilon III
- Provizioane tehnice
- Supravegherea specială
- Administrarea specială
- Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private
- Asistența acordată de ASF participanților
- Depunerea unei petiții sau sesizări la ASF