16 personalități din România care ne-au părăsit în 2016
Publicat la 20:55 01 Ian 2017
<b>RADU CÂMPEANU</b> A MURIT la vârsta de 94 de ani, pe 19 octombrie 2016. Radu Câmpeanu a fost șef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al doilea război mondial. După război, participă la manifestațiile anti-comuniste din 24 - 28 februarie 1945. Arestat în 1948, Câmpeanu a petrecut mai mulți ani în închisorile comuniste.
După eliberarea sa ca deținut politic, Radu Câmpeanu emigrează în Franța împreună cu soția sa, Monica Papadopol, și cu fiul lor, Barbu. La Paris, se arată foarte activ în rândurile exilaților.
În 1990 revine în țară unde participă la reîntemeierea PNL al cărui președinte va fi între 1990 și 1993, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul București. A fost candidatul PNL la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, când a obținut 10,64 % din voturi și s-a plasat pe locul 2.
În aprilie 1992, sub conducerea sa, PNL a decis ieșirea din Convenția Democrată Română, iar la alegerile din 1992 partidul s-a situat sub pragul electoral de 3%. Deputații și senatorii liberali grupați în Consiliul pentru Refacerea PNL au obținut pe 28 februarie 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea PNL. În funcția de președinte al partidului a fost ales Mircea Ionescu-Quintus.
Ulterior, Radu Câmpeanu și-a fondat propriul partid, PNL-Câmpeanu, care a fuzionat apoi cu PNL. Foto 10/16