Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat, sâmbătă, cursa de sprint din Marele Premiu al Austriei. Urmează calificările şi Marea cursă. Marele premiu al Austriei are loc duminică, 30 iunie, şi se poate vedea pe canalele Antena.
Verstappen a încheiat cursa pe prima poziție, cu un timp de 26:41.389. Pe poziția a doua s-a clasat Oscar Piastri, la 4.616 secunde de Max. Pe 3 a fost Lando Norris, la o diferență de 5.348 secunde.
„A fost un prim tur foarte bun, au fost câteva tururi interesante. Apoi, după ce am ieșit din zona DRS, am putut să mă ocup de cursa mea. Două mașini din spate forțau să mă depășească. Am avut de muncit, trebuie să ne gândim la ce putem face mai bine.
Mâine avem o cursă mai lungă, care va pune o presiune și mai mare asupra pneurilor. Era o zona DRS, trebuia să forțez motorul mai mult și s-au auzit niște zgomote, dar am modificat setările și a fost totul ok.
Trebuie să ne uităm la datele pe care le-am colectat astăzi și ne vom pregăti pentru ziua de mâine”, a spus Max Verstappen, după cursa de sprint.
#F1SPRINT QUALIFYING CLASSIFICATION
— Formula 1 (@F1) June 28, 2024
Max Verstappen and Lando Norris will line up on the front row for Saturday's race ?#F1 #AustrianGP pic.twitter.com/uxix8wD7GL
Calificările pentru cursa principală sunt programate tot sâmbătă, la ora 17.00, iar cursa principală va avea loc duminică, de la ora 16.00.
Marele premiu al Austriei:
Sâmbătă, 29 iunie, ora 16:45, Calificări cursă, pe Antena 3 CNN și AntenaPlay
Duminică, 30 iunie, ora 15:45, Marea cursă, pe Antena 1 și AntenaPlay