Antena 3 CNN Formula 1 Marele Premiu al Italiei de la Monza va continua să facă parte din calendarul Formulei 1 pentru următorii șase ani

Marele Premiu al Italiei de la Monza va continua să facă parte din calendarul Formulei 1 pentru următorii șase ani

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 09:49 28 Noi 2024 Modificat la 09:50 28 Noi 2024
formula 1
Contractul a fost prelungit / Sursa foto: Profimedia Images

Circuitul de la Monza va continua să găzduiască Marele Premiu de Formula 1 al Italiei cel puţin până în 2031, după prelungirea cu şase ani a contractului său, care expira în 2025, au anunţat miercuri responsabilii celui mai puternic campionat automobilistic, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.

„Templul vitezei”, situat în apropiere de Milano (nordul Italiei), este singurul circuit care a apărut mereu în calendar de la prima ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1, în 1950, cu excepţia anului 1980 când a fost închis pentru lucrări.

Peste 335.000 de fani s-au adunat în tribunele Autodromo Nazionale Monza în weekendul Marelui Premiu al Italiei din luna septembrie, încheiat cu victoria monegascului Charles Leclerc, pilotul echipei Ferrari, spre marea bucurie a publicului italian.

„Sunt încântat că Marele Premiu al Italiei rămâne în calendar până în 2031. Monza este cu adevărat în centrul istoriei Formulei 1, iar atmosfera în fiecare an este unică datorită fanilor care vin în număr mare pentru a aclama Ferrari şi piloţii. Renovările recente şi investiţiile deja planificate arată angajamentul pe termen lung faţă de Formula 1 în Italia”, a declarat Stefano Domenicali, conducătorul Formulei 1.

×
x close