Cătălin Ghigea, comentator F1, a vorbit vineri la Antena 3 CNN despre cursa pentru Marele Premiu care va avea loc duminică în Abu Dhabi, pe circuitul Yas Marina. Calificările şi cursa vor fi transmise în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
„Este cel de-al 24-a lea circuit din 2024. Mai avem de fapt această cursă și suntem pe un circuit absolut superb. Am fost de 4h aici. E o cursă nemaipomenită de fiecare dată. Este un circuit despre care s-a vorbit prima dată în 2006. Au început să-l construiască în 2007 și în 2009 am avut pentru prima dată o cursă de Formula 1 în Abu Dhabi, câștigată de câștigată de Vettel. Atunci, de-a lungul anilor am avut curse memorabile, fie că este vorba de titlul obținut de Sebastian Vettel în 2010, plecat cu a 3-a șansă în ultima cursă, fie că este vorba de titlul câștigat de Nico Rosberg în 2016 sau despre ce s-a întâmplat în 2021. Pentru că s-a vorbit foarte mult despre titlul câștigat de Max Verstappen”, a spus Cătălin Ghigea.
„Este un circuit nou, este un circuit foarte rapid. Însă e un circuit pe care se poate depăși și avem trei zone pe care se poate depăși: tradiționalul viraj șase, după această linie dreaptă lungă de peste 1km, apoi în virajul nouă și curajoșii, așa cum am văzut în 2021, încearcă și reușesc să depășească și în virajul al 5-lea. Este un circuit format din trei sectoare distincte, un sector 1 și doi foarte rapide și apoi sectorul al 3-lea foarte ondulat, cu viraje rapide și medii. Ne prezentăm în Abu Dhabi cu câteva lupte rămase, pentru că locul întâi este stabilit. Max Verstappen este campion mondial”, a mai explicat comentatorul F1.
Cătălin Ghigea spune că Charles Leclerc „își dorește poziția a 2-a în clasamentul piloților”.
„Este la opt puncte distanță și Lando Norris nu este foarte confortabil acolo. De asemenea, o a 2-a luptă între un pilot de la McLaren cu cel de la Ferrari este pentru locul al 4-lea, unde sunt 13 puncte între Oscar Piastri și Carlos Sainz. Ar trebui să se potrivească acest circuit pentru cei de la Ferrari, deși în anii anteriori nu a fost deloc așa. Însă în zilele premergătoare acestui weekend Charles Leclerc a zis că el simte că de data aceasta va fi bine. Temperatura este însă iarăși un lucru interesant pentru că nu este la fel de cald cum ne așteptam să fie în Abu Dhabi”, a mai spus comentatorul F1.
„Este ultimul weekend sau ultima cursă pentru Hamilton la Mercedes. De asemenea, ultima cursă pentru Carlos Sainz la Ferrari. Poate ultima cursă în Formula Unu pentru Sergio Pérez. Poate ultima cursă în Formula Unu pentru Valtteri Bottas. Așadar sunt foarte multe lucruri care se schimbă”, a mai spus Cătălin Ghigea.