Cu ocazia zilei de 4 iulie, Taubman a declarat că democraţia americană este mai puternică decât oricând, iar americanii sunt mai liberi decât oricând în istoria lor, în ciuda problemelor cu care se confruntă. Potrivit ambasadorului SUA, puterea cetăţenilor americani stă în Constituţie, o ?ancoră? în vremuri tulburi, o Constituţie modificată doar de 27 de ori pentru a schimba, în mod subtil, direcţia în care SUA se îndrepta.
Declaraţii Nicholas Taubman
El a ţinut să mulţumească totodată României pentru că merge înainte alături de America. ?Am venit aici în 2005, când România era nou membru NATO, un partener din ce în ce mai important al Statelor Unite. De atunci, România a devenit mai puternică şi mai înţeleaptă. Sunteţi membri ai Uniunii Europene. Economia românească se dezvoltă într-un ritm alert. Aţi găzduit cel mai mare summit NATO din istorie, fiind unul dintre cele mai bine organizate şi cele mai reuşite evenimente, conform opiniei generale?, a arătat ambasadorul SUA, care îşi va încheia în acest an mandatul la Bucureşti.
De partea cealaltă, preşedintele Traian Băsescu a felicitat, vineri, poporul american cu ocazia Zilei Naţionale, subliniind că parteneriatul româno-american nu este doar o alianţă, ci capătă o dezvoltare puternică. ?Ziua de 4 iulie ne găseşte împreună, români şi americani. Este pentru noi o bucurie să fim alături de americani. Suntem în multe locuri împreună. Parteneriatul nostru nu este o simplă alianţă în care să fim prezenţi cu trupe, ci a căpătat o dezvoltare puternică, reală, în zona economică?, a spus Traian Băsescu.
Declaraţii Traian Băsescu
Sărbătoarea americană a început în Dakota de Sud, unde oamenii au asistat la un superb foc de artificii care a ţinut aproape o jumătate de oră. Peste 5.000 de artificii au fost lansate deasupra celebrului munte Rushmore, ca în fiecare an înainte de 4 iulie. Pe muntele Rushmore, sunt sculptate în granit statuile a patru preşedinti americani, care au marcat istoria Statelor Unite: George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosvelt şi Abraham Lincoln.
Artificii în Dakota de Sud
Antena3.ro