Germania marchează 60 de ani de la construirea Zidului Berlinului

Zidul Berlinului, simbol al divizării Europei, este construit de RDG în 13 august 1961.

Cauzele construirii Zidului trebuie căutate cu mulți ani în urmă, în divizarea Germaniei postbelice și a capitalei sale în cele patru zone de ocupație, precum și în izbucnirea Războiului Rece între foștii aliați din timpui celui de-al doilea război mondial.

Pe măsură ce relațiile dintre URSS și celelalte puteri Aliate s-au deteriorat, Germania a devenit câmpul unei competiții între cele două tabere și punctul de confruntare între două ideologii rivale.

În 1949, Germania a fost în mod oficial divizată în două țări:Republica Federală, de partea occidentală, și Republica Democrată, de partea sovietică. Berlinul, aflat în interiorul RDG, și-a păstrat vechiul statut și zonele de ocupație distincte.

‹ ›

Însă ca oraș controlat pe jumătate de puterile occidentale, o insulă democratică în interiorul unei țări comuniste, Berlinul a devenit un ghimpe în coasta sovieticilor.

Libera circulație dintre Berlinul de Est și Berlinul de Vest le-a permis locuitorilor din RDG să vadă cum se trăiește în zona occidentală și, atrași de nivelul de trai de aici, să părăsească Germania comunistă.

Se estimează că circa 2, 7 milioane de oameni au părăsit RDG între 1949 și 1961

Pentru economia unei țări ce se refăcea de pe urma unui război devastator, acest exod către Vest a creat foarte mari probleme, mai ales în condițiile în care jumătate din acești oameni erau tineri sub 25 de ani.

Din cauza acestei migrații masive către vest, economia Germaniei democrate a ajuns la începutul anilor '60 la un pas de colaps.

De aceea, conducerea Partidului Comunist a decis că trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt migrației către vest. I

deea zidului nu a apărut în august 1961;ea fusese deja vehiculată, însă în iunie 1961 Walter Ulbricht, conducătorul RDG, declara că nimeni nu avea intenția de a construi un zid.

Cu toate acestea, pe 12 august, Consiliul de Miniștri al RDG declara că „pentru a pune capăt activităților ostile ale forțelor revanșarde și militariste din Germania de Vest, precum și din Berlinul de Vest”, vor fi instituite controale la granițele RDG, inclusiv la granița cu sectorul de vest al capitalei.

De fapt, măsura nu avea ca scop protejarea populației Germaniei de Est în fața acestor activități ostile;ea era îndreptată împotriva cetățenilor, cărora nu li s-a mai permis trecerea frontierei.

Primele bariere au fost ridicate în dimineața zilei de 13 august

Berlinezii au fost șocați când s-au trezit în acea dimineață de duminică;ceea ce fusese până cu o zi înainte o graniță fluidă se transformase într-o frontieră rigidă, foarte strict păzită.

Circa 60.000 de oameni din RDG care lucrau în Berlinul de Vest s-au trezit că nu mai pot merge la muncă;mii de familii au fost despărțite de ridicarea zidului, iar oamenii care au rămas în mod întâmplător să doarmă la cineva în partea cealaltă a orașului au rămas blocați acolo, de partea cealaltă a zidului.

Pe parcursul celor 28 de ani de existență, Zidul a trecut prin mai multe etape.

Ceea ce a început ca un simplu gard din sârmă ghimpată s-a transformat într-o graniță complexă, extrem de rigidă și foarte bine apărată.

În 1989, în fața Zidului, de partea estică, exista o zonă de aproape 100 de metri în care nu putea pătrunde nimeni, numeroși soldați care patrulau de-a lungul zidului 24/7, tranșee ce nu permiteau trecerea vehiculelor, garduri electrive, sisteme de iluminare sofisticate, turnuri de veghe, buncăre și terenuri minate.

Se estimează că aproximativ 5000 de oamani au reușit să fugă din Berlinul de Est în Berlinul de Vest

Diferitele rapoarte apreciază că numărul celor morți în timpul tentativelor de trecere a Zidului ar fi între 192 și 239 de persoane.

Până la ultima sa perioadă, guvernul est-german a arătat acest zid ca un scut care protejează Estul socialist împotriva Occidentului capitalist.

La începutul anului 1989, Guvernul Republicii Democrate Germane a permis cetățenilor est-germani care doreau să traverseze alte țări din Blocul de Est din Uniunea Sovietică.

Cu acest permis, mii de cetățeni din estul Germaniei s-au adunat în capitalele unor țări precum Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și SFC iugoslavă.

Guvernul est-german aprobase îndepărtarea zidului.

La 9 noiembrie 1989 a avut loc o conferință de presă pentru a face publică această decizie.

Din momentul în care a fost anunțată decizia, sute de mii de oameni au început să se acumuleze de ambele părți ale zidului.

Spre miezul nopții, guvernul a ridicat mai întâi baricadele și măsurile de trecere, începând de la Poarta Brandenburg.

Oamenii care se apropiau din ambele părți ale Germaniei s-au întâlnit pe perete.

Potopul de oameni a ajuns la sute de mii într-o oră. Demolarea zidului a fost începută oficial la 13 iunie 1990, de către 300 de soldați de frontieră din Germania de Est pe Bernauer Straße.

Republica Democrată Germană nu a putut rezista mult după distrugerea zidului și s-a încheiat oficial pe 13 octombrie 1990. Partea zidului care trecea prin oraș a fost aproape complet distrusă până în noiembrie același an.

Într-adevăr, timp de decenii, berlinezii au vrut să elimine cicatricile divizării cât mai curând posibil.