Antena 3 CNN Externe Zi de doliu naţional în Rusia, în memoria victimelor atentatului de pe aeroportul Domodedovo

Zi de doliu naţional în Rusia, în memoria victimelor atentatului de pe aeroportul Domodedovo

1 minut de citit Publicat la 10:11 26 Ian 2011 Modificat la 10:11 26 Ian 2011
Zi de doliu naţional în Rusia, în memoria victimelor atentatului de pe aeroportul Domodedovo
Foto: flickr.com
Rusia este miercuri în doliu naţional, în memoria celor 35 de oameni ucişi în atentatul de luni, de pe aeroportul Domodedovo. Autorităţile încearcă să-i găsească pe organizatorii loviturii, însă nu vorbesc de arestare, ci de lichidarea lor. Potrivit anchetatorilor, autorii carnagiului sunt membri ai unei grupări separatiste din Caucaz care duc mai departe ideile temutului terorist Şamil Basaiev.

În Rusia se vor ţine miercuri momente de reculegere, iar bisericile vor organiza slujbe pentru victime. Dincolo de lacrimi şi lumânări, însă, oficialii par hotărâţi să-i lichideze pe autorii atacului. Preşedintele Dmitri Medvedev şi-a anunţat intenţia de a elimina gruparea teroristă aflată la baza atentatului.

Anchetatorii spun că atentatul a fost comis de un cuplu de terorişti. Se pare că bomba a fost detonată de femeie, care ar fi strigat înainte "Vă omor pe toţi!".

Terorista făcea parte din categotia aşa numitelor văduve negre - soţii şi rude ale celor ucişi în lupta pentru independenţa Ceceniei. Ea era şi membră a unei grupări extrem de periculoase, numită Emiratul Caucazului. Această grupare duce mai departe ideile teroristului numărul unu din Cecenia, Şamil Basaiev. Ei se fac vinovaţi de atentatele teroriste din ultimii doi ani, inclusiv cele din martie de la metrou, când au murit 40 de oameni.

După atac, atât Rusia cât şi alte state occidentale au decis adoptarea unor măsuri de securitate draconice pe principalele aeroporturi. Ruşii de rând au ripostat adoptând o atitudine de sfidare la adresa teroriştilor.

 


×
x close