Antena 3 CNN Externe Zelenski, de Ziua Independenței Ucrainei: „Rusia a vrut să ne distrugă, însă războiul s-a întors la ea”

Zelenski, de Ziua Independenței Ucrainei: „Rusia a vrut să ne distrugă, însă războiul s-a întors la ea”

R.M.
2 minute de citit Publicat la 12:34 24 Aug 2024 Modificat la 12:34 24 Aug 2024
BeFunky-collage - 2024-08-09T001917.112
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. / sursă foto: Profimedia Images

Războiul „s-a întors” în Rusia, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un discurs difuzat sâmbătă cu ocazia marcării Zilei Independenţei Ucrainei, adăugând că Moscova, care a lansat o invazie în ţara sa în 2022, „va afla ce înseamnă represaliile”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Rusia a vrut să 'ne distrugă', însă războiul 's-a întors la ea'”, a spus el, într-o înregistrare video care, potrivit lui Zelenski, a fost înregistrată în zona de frontieră de unde Kievul a lansat incursiunea surpriză pe teritoriul rus.

Preşedintele ucrainean a afirmat că a realizat această înregistrare într-o zonă forestieră din regiunea Sumî, unde el a mers în vizită la începutul acestei săptămâni, afirmând că aceasta se află la „câţiva kilometri” de locul din care forţele ucrainene au lansat ofensiva fulger asupra regiunii ruse Kursk.

Kievul „surprinde încă o dată”, a spus Zelenki, promiţând că Rusia „va afla ce înseamnă represaliile”.

Lansând invazia sa în primăvara anului 2022, "Rusia a căutat doar un singur lucru: să ne distrugă. În schimb, noi sărbătorim astăzi 33 de ani de la Independenţa Ucrainei" faţă de Uniunea Sovietică, a continuat el.

Preşedintele ucrainean a adăugat: "Cine vrea să semene răul pe teritoriul nostru va culege roadele pe propriul său teritoriu. Nu este vorba despre o prezicere, nici laudă, nici răzbunare oarbă. Este doar dreptate".

El l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin un "bătrân bolnav din Piaţa Roşie care ameninţă constant pe toată lumea cu butonul roşu".

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Ucraina "se îndreaptă cu o viteză incredibilă spre aderarea la Uniunea Europeană", relatează dpa.

Într-un scurt videoclip postat pe reţeaua X pentru a marca Ziua Independenţei Ucrainei, von der Leyen a afirmat: "Europa se va afla întotdeauna alături de Ucraina, pentru că Ucraina este Europa. Libertatea voastră este libertatea noastră. Securitatea voastră este securitatea noastră".

"Iar acum Ucraina se îndreaptă cu o viteză incredibilă spre Uniunea Europeană. Suntem alături de voi încă din prima zi şi vom continua să facem acest lucru atât timp cât este nevoie. Slava Ukraini (Slavă Ucrainei)", a mai spus ea.

×
x close